Corpul uman, fiind format din milioane de celule, in procesul de diviziune celulara pot aparea comportamente anormale, precum inmultirea haotica a acestora. Daca sistemul de aparare al organismului nu reuseste sa distruga aceste celule anormale, acestea se vor inmulti formand o tumoare.
Cu toate astea, tumorile nu sunt la fel, exista tumori benigne (necanceroase) si tumori maligne (canceroase).
Majoritatea cancerelor sunt denumite dupa partea corpului unde se declanseaza: cancer de oase, cancer de plamani, cancer de san, etc…
Cancerul de san sau cancerul mamar se dezvolta in tesutul sanului de regula in ducte (tuburi care transporta lapte catre mamelon) sau in lobuli (glandele producatoare de lapte).
Acesta se dezvolta la femei, cat si la barbati, dar foarte rar la barbati.
Majoritatea imbolnavirilor se petrec in jurul varstei de 50 de ani. Dar in ultimii 20 de ani cazurile de imbolnavire au crescut si s-au extins si spre femeile tinere, in jur de 25 de ani. Pentru acest fenomen, multi specialisti sustin ca o contributie majora a avut-o si accidentul de la Cernobil.
Datorita imbunatatirii tratamentului, impreuna cu detectarea timpurie, din ce in ce mai putine femei mor din cauza acestuia, in tarile occidentale.
Factorii de risc pentru cancer de san sunt:
- Varsta. Cu cat femeile inainteaza in varsta, cu atat sansele de a dezvolta cancer mamar creste.
- Istoricul familiei cu privire la cancerul de san. Daca in familie se afla o ruda de gradul intai care a avut cancer de san, in special daca avea sub 45 de ani, exista sanse mari sa suferi de aceasta boala.
- Istoricul personal cu privire la cancerul de san. Persoanele care au suferit de aceasta boala, au sanse ridicate de a o face din nou in alta parte a sanului sau la celalalt san.
- Expunerea la estrogen si progesteron. Cu cat perioada dintre primul ciclu menstrual si menopauza este mai mare (peste 40-45 de ani) cu atat creste riscul de a face cancer la san.
- Radioterapia. Daca in trecut a fost necesara o radioterapie exista sanse destul de mari de dezvoltare al cancerului de san.
- Supraponderalitatea si obezitatea cresc riscul, datorita productiei de estrogen in tesuturile adipoase.
- Consumul de alcool si tutun. Cele doua obiceiuri sunt asociate cu riscul de aparitie al cancerului, dar nu se cunosc exact mecanismele.
Care sunt simptomele asociate cancerului mamar?
Cel mai frecvent simptom este aparitia unui nodul sau zone de tesut ingrosat nedureroase, la nivelul sanului.
Este important ca fiecare modificare a sanilor sau orice nodul nou aparut sa fie verificat de catre un cadru medical cu experienta.
Alte simptome pot include:
- O durere la nivelul sanului, care nu dispare dupa ciclul lunar.
- Aparitia unei iritatii sau a unei cruste la nivelul sanului.
- Secretia unui mamelon, in unele cazuri chiar si cu sange.
- Retragerea mamelonului spre interior.
- Schimbarea in dimensiune sau forma a sanului.
Multe dintre aceste simptome nu sunt neaparat o certitudine a cancerului mamar, dar ar trebui facuta o verificare de specialitate.
Cu cat cancerul este depistat mai devreme cu atat poate fi tratat mai usor si cu rezultate mai bune.
Diagnosticul cancerului consta in trei etape:
- Consultatia medicului
- Examinarea radiologica
- Biopsia
Cea mai buna parte in depistarea cancerului mamar este autoexaminarea si prezentarea la medic la aparitia unor formatiuni anormale. Testele pentru cancerul mamar sunt: ecografia mamara, mamografia (la femeile de peste 40 de ani), RMN, biopsia mamara.
Tratamentul cancerului mamar depinde de:
- Tipul cancerului mamar.
- Stagiul acestuia.
- Sensibilitatea la hormoni.
- Varsta pacientului, sanatatea per total si preferintele acestuia.
Principalele optiuni de tratament includ:
- Radioterapia – doze controlate de radiatii sunt directionate catre celulele canceroase pentru a le distruge.
- Operatia
- Terapia biologica (medicamente) – anumite medicamente, precum Herceptin, Tyberk si Avastin, pot distruge anumite celule ale cancerului mamar.
- Tratament cu hormoni – doctorii folosesc terapia de blocare a hormonilor pentru a preveni recurenta celulelor canceroase.
- Chimioterapia – medicul poate prescrie aceste medicamente toxice care pot fi utilizate pentru uciderea celulelor canceroase daca exista un risc de recurenta sau raspandire.
Putem preveni cancerul mamar?
Din pacate nu exista nicio metoda 100% sigura de prevenire, dar unele decizii privind stilul de viata pot reduce semnificativ riscul de a dezvolta cancer mamar precum si alte tipuri de cancer.
Acestea includ:
- Evitarea consumului exagerat de alcool.
- O dieta sanatoasa bogata in fructe si legume.
- Un stil de viata activ.
- Mentinerea unui indice de masa corporala sanatos.